Primăria Comunei Copăcele județul Caraș Severin

ANUNT PUBLIC PRIVIND INTRETINEREA SI CURATENIA LOCALITATII

ANUNȚ PUBLIC


Primăria Comunei Copăcele aduce la cunoștința cetățenilor faptul că, la data de 29.07.2024, prin Hotărârea nr. 30/29.07.2024 aprobată de Consiliul Local în ședință extraordinară, s-au stabilit următoarele măsuri privind gospodărirea, întreținerea și curățenia localităților:

Art. 1
Se aprobă stabilirea unor obligații ale agenților economici, instituțiilor și cetățenilor privind gospodărirea, întreținerea și curățenia localităților de pe raza comunei Copăcele, după cum urmează:

Alin. (1) Obligațiile agenților economici și instituțiilor:
a) Să întrețină în stare corespunzătoare clădirile în care își desfășoară activitatea sau le au în administrare ori proprietate; să asigure spălarea geamurilor și vitrinelor, înlocuirea celor sparte, înlocuirea jgheaburilor și burlanelor degradate, întreținerea firmelor.
b) Să asigure împrejmuirea corespunzătoare a imobilelor, întreținerea și văruirea pomilor, îngrijirea florilor și a spațiilor verzi, precum și a căilor de acces din incinte.
c) Să asigure condiții de igienă prin operațiuni de curățenie, dezinfecție și deratizare a imobilelor.
d) Să asigure curățenia străzilor și trotuarelor din jurul incintelor, a spațiilor verzi. Iarna, să curețe zăpada de pe trotuare, asigurând o circulație normală pietonilor.
e) Să păstreze curățenia și ordinea la locurile stabilite pentru depozitarea gunoiului menajer, stradal și de materiale refolosibile. Scoaterea gunoiului pentru ridicare se va face la ora 08:00.
f) Societățile comerciale care își desfășoară activitatea pe raza comunei sunt obligate să amplaseze la fiecare intrare din stradă un coș de dimensiuni reduse pentru ambalaje și țigări.
g) Este interzisă depozitarea deșeurilor provenite din procesul de producție în alte locuri decât pe rampele de gunoi anume stabilite și amenajate.
h) Este interzisă depozitarea reziduurilor stradale, chiar temporar, liber pe stradă, trotuar sau locuri virane.
i) Organele de conducere din toate unitățile de învățământ vor organiza acțiuni educative pentru formarea respectului elevilor pentru menținerea curățeniei localității și vor atrage elevii în activități de igienizare.

Alin. (2)
Nerespectarea obligațiilor de la alin. (1) lit. a)-i) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 1000 lei.

Alin. (3) Obligațiile societăților comerciale, agenților economici și persoanelor autorizate să execute lucrări de construcții, reparații și demolări:
a) Să ia măsuri de curățenie și întreținere corespunzătoare în zona de construcție, inclusiv a părților din calea publică.
b) Să depoziteze în ordine toate materialele aprovizionate, inclusiv cele rezultate din demolare sau săpături, în interiorul incintelor.
c) Să degajeze de îndată zonele de lucru de pământ, moloz și alte reziduuri și să le transporte la locurile stabilite de Primăria comunei Copăcele.

Alin. (4)
Nerespectarea obligațiilor de la alin. (3) lit. a)-c) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 200 la 2000 lei.

Alin. (5) Obligațiile cetățenilor:
a) Să execute lucrările de întreținere, reparare și curățenie a locuințelor și anexelor gospodărești.
b) Să asigure zugrăvirea și vopsirea părților exterioare ale clădirilor și lucrările de reparații ale fațadelor.
c) Să îngrijească și să văruiască pomii din jurul imobilelor.
d) Să asigure întreținerea și curățenia drumurilor, trotuarelor, rigolelor și șanțurilor de scurgere a apei, a podurilor și podețelor, să îndepărteze zăpada din dreptul imobilelor în care locuiesc. La solicitarea Primăriei, să participe la acțiunile organizate pentru amenajarea și curățarea rigolelor, canalelor și șanțurilor, podurilor și podețelor pentru evitarea inundațiilor și stagnării apelor.
e) Să nu depoziteze nisip, balast, moloz etc. mai mult de 2 luni.
f) Să păstreze în bună stare și să nu degradeze coșurile de hârtii, băncile, indicatoarele, panourile de afișaj și alte dotări amplasate pe străzi și în alte locuri publice.

Alin. (6)
Nerespectarea obligațiilor de la alin. (5) lit. a)-f) constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 100 și 1000 lei.

Alin. (7) Alte obligații comune ale persoanelor juridice și fizice:
a) Să nu arunce gunoiul sau alte resturi pe domeniul public sau privat, fiind obligați să apeleze la serviciile de salubritate existente.
b) Să respecte restricțiile în folosirea apelor și alte măsuri stabilite pentru perioadele de secetă, ape mari sau calamități.
c) Este interzisă plantarea pomilor pe izlazul comunal, tăierea sau distrugerea arborilor fără acordul Consiliului Local și respectarea prevederilor legale în vigoare.
d) Să nu arunce și să nu depoziteze pe maluri sau în zonele umede deșeuri de orice fel și să nu introducă în acestea substanțe periculoase sau pesticide.
e) Este interzisă arderea miriștilor, stufului, tufișurilor sau vegetației ierboase fără autorizație din partea autorității competente pentru protecția mediului.
f) Să nu degradeze mediul natural prin depozitări necontrolate de deșeuri.
g) Să depoziteze animalele moarte în locurile stabilite de Primărie.
h) Este interzisă tranzitarea pășunii cu mijloace de transport care determină distrugerea pășunii și depozitarea furajelor pentru animale pe pășune.

Nerespectarea obligațiilor de la alin. (7) lit. a)-h) constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 100 și 1000 lei.

Art. 2
Depozitarea materialelor rezultate din demolări și alte lucrări se va realiza în locurile special amenajate și stabilite prin HCL nr. 33/20.08.2014.

Art. 3
Nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri constituie contravenție și se sancționează conform prevederilor legale, dacă faptele nu sunt considerate infracțiuni.